Articulatiile corpului uman

Prin articulaţie înţelegem legătura articulatiile corpului uman două sau mai multe oase, prin intermediul unui aparat fibros şi ligamentar.

După definiţia dată de Testut, articulaţia este un ansamblu de părţi moi şi dure, prin care se unesc două sau mai multe oase vecine". Anatomia studiază articulaţiile în capitolul de artrologie sau sindesmologie. Studiul articulaţiilor prezintă importanţă atît pentru anatomişti, cît şi pentru fiziologi şi chirurgi; pentru fiziologii, datorită rolului mecanic important al articulaţiilor, pentru chirurgi, în rezolvarea intervenţiilor chirurgicale în afecţiuni cu sediu articular.

1. Aceste suprafete articulare vor fi acoperite de cartilaj articular, acest cartilaj fiind unul de tip hialin, cu aspect neted, lucios.
2. Managementul si organizarea servicilor de sanatate Articulatiile corpului uman Prin articulatie intelegem legatura dintre doua sau mai multe oase, prin intermediul unui aparat fibros si ligamentar.

Anatomiştii au făcut o serie de clasificări ale articulaţiilor, dintre care o vom cita numai pe aceea folosită în prezent. Bichat a efectuat o clasificare mai mult fiziologică a articulaţiilor, împărţindu-le în articulaţii mobile şi imobile. Acestea au fost denumite de Galien diartroze, respectiv sinartroze.

Alături de aceste două clase mai întîlnim şi articulaţii cu mobilitate foarte redusă, pe care Winslow fînaintea lui Bichat le-a numit articulaţii semimobile sau amfiartroze. Adoptînd clasificarea funcţională, împărţim articulaţiile după gradul lor de mobilitate în: a Articulaţii fixe sau sinartroze, în care oasele nu pot executa nici o mişcare sau fac mişcări foarte reduse.

Aceste tipuri de articulaţii le întîlnim la oasele cutiei craniene şi la articulaţiile cutiei toracice.

Articulatiile Corpului Uman

Legătura dintre oasele care alcătuiesc o sinartroză poate fi făcută prin ţesut cartilaginos, ţesut conjunctiv fibros sau chiar osos. După felul ţesutului care leagă oasele unei sinartroze, deosebim trei categorii: 1. Sincondroza este o articulaţie unde legătura oaselor se face prin ţesut cartilaginos, a cărui elasticitate îi conferă un oarecare grad de mobilitate. Se pot cita lama perpendiculară a etmoidului cu vomerul, articulaţia dintre prima durere la mâini și articulații ale brațului şi stern etc.

Sindesmoza se caracterizează prin faptul că legă­tura dintre oase se face prin ţesut conjunctiv fibros. Exemple se găsesc la articulaţiile sacro-iliace, între epifizele distale ale tibiei şi fibulei.

Un tip deosebit de sindesmoze îl constituie suturile dintre oasele cutiei craniene, unde legătura se face printr-un ţesut conjunctiv fibros.

Sinostoza este o articulaţie fixă, în care oasele sînt legate prin ţesut osos. Ea derivă dintr-o articulatiile corpului uman sau sindesmoza, la care ţesutul de legătură s-a osificat. Sinostoza craniană apare la o vîrstă înaintată, cînd ţesutul de legătură dintre oasele cutiei craniene se osifică.

articulatiile corpului uman

Ele se găsesc în organism la coloana vertebrală, unde legătura dintre corpul vertebrelor se face printr-un disc fibrocartilaginos.

Discul are forma corpurilor vertebrale şi prezintă la periferie o serie de lame concentrice din ţesut fibrocartilaginos, iar în centru o substanţă gelatinoasă numită nucleu pulpos.

• Articulațiile corpului uman - Osteodensys
• Articulatiile Corpului Omenesc | PDF
• Sinartrozele Sunt articulatii imobile ale caror suprafete osoase sunt aprope in contact iar intre elementele scheletice exista un tesut conjunctiv fibros sau cartilaginos: 1.
• Articulatiile Corpului Uman

Structura funcţională a acestor discuri asigură îmbinarea calităţilor de elasticitate şi rezistenţă, necesare mobilităţii coloanei vertebrale. Astfel, ţesutul colagen din lamelele periferice ale discului este orientat în mod diferit de la lamelă la lamelă, mărindu-se rezistenţa la răsuciri.

Articulațiile corpului uman

Elasticitatea mare a articulatiile corpului uman pulpos oferă posibilitatea efectuării unor mişcări la nivelul corpurilor vertebrale; nucleul pulpos suferă deformaţii elastice în funcţie de mişcările coloanei care apropie sau depărtează marginile corpurilor vertebrale.

Mişcările la nivelul vertebrelor sînt de mică amplitudine, însă, însumate pe întreaga coloană, ele imprima acesteia o flexibilitate destul de accentuată. Practicarea exerciţiilor fizice determină modificări în structura discurilor intervertebrale în sensul că rezistenţa la tracţiune, răsucire sau presiune se măreşte concomitent cu creşterea elasticităţii.

Corpurile vertebrale mai sînt legate între ele, în afară de discuri, printr-o serie de ligamente care măresc rezistenţa la tracţiune a coloanei vezi articulaţiile coloanei vertebrale.

Office Articole Ce reprezintă sistemul osos? Numerele nu fixe, pot exista variații deoarece fiecare dintre noi este diferit și poată să aibă diverse particularități.

Caracteristica lor generală o con­stituie prezenţa unei durere de umăr articulare, în care se găseşte o mică cantitate de lichid sinovial, o capsulă articulară, căptuşita în interior de membrana sinovială şi cartilajul hialin articular.

Datorită acestor elemente anatomice, diartrozele sînt articulaţii mobile. Mobilitatea lor variază însă în func­ţie de forma pe care o pre­zintă suprafeţele articulare ale oaselor, ce determină şi dife­ritele tipuri de diartroze.

Suprafeţele articulare ale diartrozelor pot avea diferite forme: sferice, eliptice, cilindrice sau plane. De obicei, aceste suprafeţe articulare sînt net delimitate prin şanţuri sau mar­gini proeminente.

Articulaiile atlantooccipitale se afl ntre condilii occipitali i feele articulare superioare ale atlasului, fac parte din categoria articulaiilor elipsoide condiloide biaxiale i d posibilitate de a nclina capul la dreapta i la stnga, nainte i napoi. Cu a doua vertebr cervical atlasul este articulat prin dou articulaii articulationes atlantoaxiales. Una din ele articulatio atlantoaxialis lateralis, pereche este format din suprafeele articulare inferioare ale atlasului i cele superioare ale epistrofeului.

Suprafeţele articulare sînt acoperite de un cartilaj articular hialin, ce se mulează perfect pe toată suprafaţa articulară. El nu are vase sanguine şi se hrăneşte prin ioihibiţie din lichidul sinovial.

Numărul redus articulatiile corpului uman fibre colagene din substanţa fundamentală a cartilajului hialin îl face să fie puţin rezistent la factorii mecanici de încovoiere îndoire.

Datorită acestui fapt el se fisurează destul de frecvent, mai ales la nivelul meniscurilor de la arţiculaţia genunchiului şi se vindecă foarte greu, neavînd o cir­culaţie activă, asigurată de vase sanguine. Calitatea funcţio­nală principală a cartilajului hialin o constituie rezistenţa la presiune.

Cu cît presiunea este mai mare, grosimea cartilaju­lui hialin creşte. Această structură se caracterizează prin dispunerea celulelor cartilaginoase în şiruri, formînd un fel de resorturi microscopice, oare determină creşterea rezistenţei cartilajului hialin la piresiune.

Ori de cîte ori, la nivelul unei articulaţii, se produc leziuni care împiedică activitatea ei normala au ioc fenomene de degenerescentă a cartilajului ce îngreuiază mişcările.

• Articulatiile corpului uman
• ARTICULATIILE CORPULUI UMAN Ce sunt - Euro Nutritie Form | Facebook
• Dup definiia dat de Testut, articulaia este un ansamblu de pri moi i dure, prin care se unesc dou sau mai multe oase vecine".
• Sistemul articular | Anatomie si fiziologie

De aceea, după leziunile articulare sînt indicate tratamente prin mişcări uşoare, cu încărcări progresive in ceea ce priveşte presiunea, pentru refacerea structurii şi a calităţilor mecanice ale cartilajului hialin. In unele diartroze, suprafeţele articulare nu concordă per­fect datorită faptului că una dintre ele este mai mica decît cealaltă sau cele două suprafeţe nu se mulează perfect.

Sistemul articular

Ne-concordanţa dintre suprafeţele articulare se corectează cu aju­torul fibrocartilajelor articulare, care contribuie şi la amorti­zarea loviturilor. Fibrocartilajul de mărire poartă numele de labru glenoidal sau burelet articular. El se prinde pe marginea suprafeţei articulare mai mici, mărind-o de exemplu, fibrocartilajul de pe cavitatea glenoidă a scapuiei.

Din aceste considerente, diartrozele pot medicamente pentru tratamentul artrozei articulațiilor șoldului clasificate şi după forma şi gradul lor de mobilitate: 1.

Articulaţiile sferice enartroze prezintă o suprafaţă articulară sferică şi alta concavă, care se numeşte cavitate glenoidă. Din punct de vedere al conformaţiei oaselor, ele pot fi de mai multe feluri: — artrodie, cînd capul articular este mai mic decît o jumătate de sferă de exemplu, articulaţia scapulohumerală ; — enartroză, cînd capul articular este mai mare decît o jumătate de sferă de exemplu, articulaţia coxofemurală.